Formele flexionare ale adjectivelor

1. Adjectivele cu 4 forme flexionare, în funcție de gen, nr., caz: din această categorie fac parte cele mai multe adjective propriu-zise, adjectivele participiale sau gerunziale (deștept, lucrat, suferind).
2. Adjectivele cu 3 forme flexionare: cele terminate în consoanele -c și -g (adânc, lung) sau derivate cu sufixele -tor, -esc, -iu (prevăzător, sătesc, cenușiu). Aceste adjective anulează câte o opoziție, realizând forme comune de gen, nr. și caz.
3. Adjectivele cu 2 forme flexionare:  cele terminate în -e (limpede), în consoană palatală (dibaci, vechi) sau în diftong (bălai, gălbui, rotofei). Acestea au forme comune de număr la ambele genuri.
4. Adjectivele invariabile: cu o singură formă (maro, bej).

Mijloace expresive de redare a superlativului absolut

    În limba română, superlativul absolut se poate forma şi astfel:
- cu adverbe, legate de adjectiv prin prepoziţia "de": extraordinar, grozav, teribil, minunat etc. (extraordinar de frumos);
- cu locuţiuni adverbiale: din cale-afară, peste măsură (din cale-afară de rău);
- cu prefixe şi cu sufixe: arhi-, extra-, hiper-, -isim (hipersensibil, simplisim);
- prin repetarea adjectivului (roşie, roşie);
- prin repetarea unei vocale sau a unei consoane (frumoooasă);
- cu substantive (foc de deştept).

Pronumele relativ „care” precedat de articolul genitival (al, a, ai, ale)

      Atunci când pronumele relativ „care”, însoţit de articol genitival, este precedat şi urmat de substantiv, acordul în gen şi număr se face astfel:  pronumele relativ se acordă cu substantivul antepus (pe care îl înlocuieşte), iar articolul genitival – cu cel postpus întregii structuri.

     Exemple:

-         fata al cărei pix;

-         fata a cărei carte;

-         fata ai cărei ochi;

-         fata ale cărei cărţi;

-         fetele al căror pix;

-         fetele a căror carte;

-         fetele ai căror ochi;

-         fetele ale căror cărţi;

-         băiatul al cărui pix;

-         băiatul a cărui carte;

-         băiatul ai cărui ochi;

-         băiatul ale cărui cărţi;

-         băieţii al căror pix;

-         băieţii a căror carte;

-         băieţii ai căror ochi;

-         băieţii ale căror cărţi.

Grafia cu "i"

    Se scriu cu trei “i” substantivele (forme de pl.) articulate cu articol hotărât enclitic, având în rădăcină un “i”. De exemplu:

1. copil-copii-copiii (primul “i” face parte din rădăcina cuvântului, al doilea “i” este desinenţă de plural, iar al treilea “i” – articol hotărât);
2. fiu-fii-fiii;
3. mahalagiu-mahalagii-mahalagiii;

   De asemenea, se scriu cu trei “i” adjectivele terminate in –iu, aşezate în faţa substanivelor determinate, acestea preluând articolul hotărât de la substantivul determinat:

1.      viu-vii-viii (oameni)

2.      argintiu-argintii-argintiii (cercei)

Propoziţia subordonată subiectivă

       "Ceea ce mă jenează/ este dificultatea răsfoirii."

      "Ceea ce mă jenează..." este o SB clară, fără nicio nuanţă de altă natură.   Contragerea nu se face în adjectiv, aşa cum au considerat unii, ca să-şi acopere greşelile, ci în substantiv/pronume. Topica este una obişnuită, iar intonaţia - de asemenea.
        Topica obişnuită este următoarea: SUBIECT+PREDICAT. Şi, în acest context, ca şi în altele, TOPICA face diferenţa.
        Este adevărat, există şi contexte (mai rar întâlnite) în care predicativa este antepusă verbului copulativ, însă aceste predicative se diferenţiază printr-o intonaţie specifică.