Articolul posesiv

         Articolul posesiv la feminin singular este a și înaintea genitiv-dativului adjectivului posesiv postpus: (al) unei prietene a mele (nu ale). (DOOM)

Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre

        Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substabtiv în cazul vocativ.

     Exemple: 

     "Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb) 
     "Dar ești  vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?" (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)

     Notă1: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!

     Notă 2: Conform GALR (2005), este corectă și varianta: 
„Mă, omule!”

Cum se formează perfectul simplu?

      În general, perfectul simplu se compară cu mai-mult-ca-perfectul (pentru a nu se confunda între ele). Există două diferenţe între aceste forme ale trecutului: 

1. terminaţia de persoana I singular, care la PS este -i, iar la MMCP este -m;
2. adăugarea la MMCP a sufixului -se- înainte de terminaţie. 

     De asemenea, pentru a nu se confunda aceste două timpuri, trebuie să se aibă în vedere participiile verbelor de conjugat: verbele cu participiul  în -t vor primi terminaţiile specifice după înlăturarea lui -t, având la MMCP -se-, în timp ce verbele cu participiul în -s vor primi terminaţiile specifice fără a fi înlăturată terminaţia -s, având la PS -se-, iar la MMCP -sese- . 

Exemplu:  

perfect simplu

a învăţa (infinitiv) - învăţat (participiu)   a scrie (infinitiv) - scris (participiu)
eu învăţa-i                                                              scrisei
tu învăta-şi                                                             scriseşi
el/ea învăţă                                                             scrise
noi învăţa-răm                                                        scriserăm
voi învăţa-răţi                                                         scriserăţi
ei/ele învăţa-ră                                                        scriseră

mai-mult-ca-perfect

eu învăţasem                                                         scrisesem
tu învăţaseşi                                                          scriseseşi
el/ea învăţase                                                        scrisese
noi învăţaserăm                                                     scriseserăm
voi învăţaserăţi                                                      scriseserăţi
ei/ele învăţaseră                                                     scriseseră

      Pentru o conjugare corectă atât la PS, cât şi la MMCP, se vor folosi ca exemple verbe la cele patru conjugări, întrucât pot apărea diferenţe: (eu) cântai, văzui, mersei, citii (PS); cântasem, văzusem, mersesem, citisem (MMCP).

Omonimia şi polisemia

    Omonimele sunt cuvinte cu aceeaşi formă şi cu sensuri total diferite:

    1. "Dinu lucra în baie, sfredelea stânca [...] ca toţi băieşii." (Ion Agârbiceanu - Fefeleaga)
    2. "Doamne, ce trăsnaie /E la mine-n baie!" (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)

    Cuvintele polisemantice  au aceeaşi formă şi sensuri înrudite între ele: 

    "Spuneţi-mi, ce aţi face voi /Cu aşa artişti de soi?/ Eu m-am gândit să plec la băi /Sau, dacă nu se lasă duşi,/ Până la urmă, fac o baie şi un duş." (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)

Formele flexionare ale adjectivelor

1. Adjectivele cu 4 forme flexionare, în funcție de gen, nr., caz: din această categorie fac parte cele mai multe adjective propriu-zise, adjectivele participiale sau gerunziale (deștept, lucrat, suferind).
2. Adjectivele cu 3 forme flexionare: cele terminate în consoanele -c și -g (adânc, lung) sau derivate cu sufixele -tor, -esc, -iu (prevăzător, sătesc, cenușiu). Aceste adjective anulează câte o opoziție, realizând forme comune de gen, nr. și caz.
3. Adjectivele cu 2 forme flexionare:  cele terminate în -e (limpede), în consoană palatală (dibaci, vechi) sau în diftong (bălai, gălbui, rotofei). Acestea au forme comune de număr la ambele genuri.
4. Adjectivele invariabile: cu o singură formă (maro, bej).