OBSTÉTRICĂ (folosit greșit: obstretică) s. f. 2. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. (Sursa: DEX online)
joi, 20 iunie 2013
joi, 4 aprilie 2013
Articolul posesiv
Articolul posesiv la feminin singular este a și înaintea genitiv-dativului adjectivului posesiv postpus: (al) unei prietene a mele (nu ale). (DOOM)
duminică, 20 ianuarie 2013
Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre
Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substabtiv în cazul vocativ.
Exemple:
"Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
"Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?" (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)
Notă1: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!
Notă 2: Conform GALR (2005), este corectă și varianta:
„Mă, omule!”
Exemple:
"Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
"Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?" (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)
Notă1: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!
Notă 2: Conform GALR (2005), este corectă și varianta:
„Mă, omule!”
duminică, 16 decembrie 2012
Cum se formează perfectul simplu?
În general, perfectul simplu se compară cu mai-mult-ca-perfectul (pentru a nu se confunda între ele). Există două diferenţe între aceste forme ale trecutului:
1. terminaţia de persoana I singular, care la PS este -i, iar la MMCP este -m;
2. adăugarea la MMCP a sufixului -se- înainte de terminaţie.
De asemenea, pentru a nu se confunda aceste două timpuri, trebuie să se aibă în vedere participiile verbelor de conjugat: verbele cu participiul în -t vor primi terminaţiile specifice după înlăturarea lui -t, având la MMCP -se-, în timp ce verbele cu participiul în -s vor primi terminaţiile specifice fără a fi înlăturată terminaţia -s, având la PS -se-, iar la MMCP -sese- .
Exemplu:
perfect simplu
a învăţa (infinitiv) - învăţat (participiu) a scrie (infinitiv) - scris (participiu)
eu învăţa-i scrisei
tu învăta-şi scriseşi
el/ea învăţă scrise
noi învăţa-răm scriserăm
voi învăţa-răţi scriserăţi
ei/ele învăţa-ră scriseră
mai-mult-ca-perfect
eu învăţasem scrisesem
tu învăţaseşi scriseseşi
el/ea învăţase scrisese
noi învăţaserăm scriseserăm
voi învăţaserăţi scriseserăţi
ei/ele învăţaseră scriseseră
Pentru o conjugare corectă atât la PS, cât şi la MMCP, se vor folosi ca exemple verbe la cele patru conjugări, întrucât pot apărea diferenţe: (eu) cântai, văzui, mersei, citii (PS); cântasem, văzusem, mersesem, citisem (MMCP).
1. terminaţia de persoana I singular, care la PS este -i, iar la MMCP este -m;
2. adăugarea la MMCP a sufixului -se- înainte de terminaţie.
De asemenea, pentru a nu se confunda aceste două timpuri, trebuie să se aibă în vedere participiile verbelor de conjugat: verbele cu participiul în -t vor primi terminaţiile specifice după înlăturarea lui -t, având la MMCP -se-, în timp ce verbele cu participiul în -s vor primi terminaţiile specifice fără a fi înlăturată terminaţia -s, având la PS -se-, iar la MMCP -sese- .
Exemplu:
perfect simplu
a învăţa (infinitiv) - învăţat (participiu) a scrie (infinitiv) - scris (participiu)
eu învăţa-i scrisei
tu învăta-şi scriseşi
el/ea învăţă scrise
noi învăţa-răm scriserăm
voi învăţa-răţi scriserăţi
ei/ele învăţa-ră scriseră
mai-mult-ca-perfect
eu învăţasem scrisesem
tu învăţaseşi scriseseşi
el/ea învăţase scrisese
noi învăţaserăm scriseserăm
voi învăţaserăţi scriseserăţi
ei/ele învăţaseră scriseseră
Pentru o conjugare corectă atât la PS, cât şi la MMCP, se vor folosi ca exemple verbe la cele patru conjugări, întrucât pot apărea diferenţe: (eu) cântai, văzui, mersei, citii (PS); cântasem, văzusem, mersesem, citisem (MMCP).
miercuri, 14 noiembrie 2012
Omonimia şi polisemia
Omonimele sunt cuvinte cu aceeaşi formă şi cu sensuri total diferite:
1. "Dinu lucra în baie, sfredelea stânca [...] ca toţi băieşii." (Ion Agârbiceanu - Fefeleaga)
2. "Doamne, ce trăsnaie /E la mine-n baie!" (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)
Cuvintele polisemantice au aceeaşi formă şi sensuri înrudite între ele:
"Spuneţi-mi, ce aţi face voi /Cu aşa artişti de soi?/ Eu m-am gândit să plec la băi /Sau, dacă nu se lasă duşi,/ Până la urmă, fac o baie şi un duş." (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)
1. "Dinu lucra în baie, sfredelea stânca [...] ca toţi băieşii." (Ion Agârbiceanu - Fefeleaga)
2. "Doamne, ce trăsnaie /E la mine-n baie!" (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)
Cuvintele polisemantice au aceeaşi formă şi sensuri înrudite între ele:
"Spuneţi-mi, ce aţi face voi /Cu aşa artişti de soi?/ Eu m-am gândit să plec la băi /Sau, dacă nu se lasă duşi,/ Până la urmă, fac o baie şi un duş." (Ana Blandiana - Orchestra din cadă)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)