Interjecțiile de adresare măi, mă, bă, bre etc. au în vorbire același rol ca și vocativul. Ele se pot folosi singure sau însoțite de un substabtiv în cazul vocativ.
Exemple:
"Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
"Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?" (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)
Notă1: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!
Notă 2: Conform GALR (2005), este corectă și varianta:
„Mă, omule!”
Exemple:
"Măi, nu cumva să vă împingă mititelul să intrați înaintea mea." (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
"Dar ești vrednic tu, bre Niculăieș, să porți un cârd de oi?" (Mihail Sadoveanu, Un om năcăjit)
Notă1: Când interjecțiile de adresare sunt urmate de un substantiv în vocativ, NU se despart prin virgulă de acesta!
Notă 2: Conform GALR (2005), este corectă și varianta:
„Mă, omule!”