a crea

     De obicei, verbul "a crea" dă mari bătăi de cap. Crează sau creează? Creem sau creăm? Creind sau creând? De data aceasta, nu mă mai "afund" în explicaţii... gramaticale! Fac o paralelă simplă între verbele "a crea" şi "a lucra" şi am rezolvat problema!


lucr-ez         cre-ez
lucr-ează     cre-ează
lucr-ăm        cre-ăm
lucr-ând       cre-ând


Simplu!

Virgula

      Există situaţii în care virgula este obligatorie, în care folosirea ei rămâne la alegerea celui ce scrie şi situaţii în care aceasta nu-şi are rostul între anumite cuvinte/părţi de propoziţie.

*Cea mai simplă regulă: virgula nu se aşază între subiect şi predicat şi nici înainte sau după conjuncţia coordonatoare copulativă şi, decât în condiţiile în care în comunicarea de bază intervine o comunicare suplimentară (apoziţie), care necesită izolarea prin virgule.

*Exemple de situaţii în care virgula este obligatorie: într-o enumeraţie sau înainte de anumite conjuncţii coordonatoare: dar, iar, însă, ci. (Când se află în interiorul propoziţiei, conjuncţia însă nu se desparte prin virgulă.)
De asemenea, vocativele se izolează prin virgule.

Propoziţiile subordonate (atributiva, completiva directă, completiva indirectă, circumstanţialele de loc, de timp şi de mod, cauzala, condiţionala, finala, concesiva şi consecutiva) se despart prin virgulă astfel.

·    AT/atributul nu se desparte, de obicei, prin virgulă de regenta ei/lui. Doar atributiva explicativă se desparte prin virgulă de aceasta.

·     CD şi CI/complementul direct/indirect nu se despart prin virgulă de regentă. În cazul în care acestea sunt plasate înaintea regentei, virgula sau linia de pauză este permisă, dar nu obligatorie.

·       CL şi CT/compl. circumstanţial de loc şi de timp stau, de obicei, după regentă şi nu se despart prin virgulă de aceasta. Dacă se află înainte de regentă, se despart doar dacă nu se insistă asupra lor. Intercalate în regentă, se despart obligatoriu prin virgulă.

·    CM/compl. circ. de mod poate sta după regentă – se desparte prin virgulă numai dacă nu se insistă asupra ei, înaintea regentei – se desparte, de obicei, prin virgulă, dar se renunţă la aceasta când este considerată absolut necesară în context – sau poate fi intercalată – se desparte prin virgulă.

·       CZ şi CŢ/compl. circ. de cauză pot sta atât înainte, cât şi după regentă şi se despart prin virgulă de aceasta. Nu se despart atunci când reprezintă singura cauză/condiţie a acţiunii.

·   CS/compl. circ. de scop introduse prin de şi să nu se despart prin virgulă. Se desparte totdeauna prin virgulă finala care are în regentă un corelativ.

  Aşezată înainte, finala se desparte prin virgulă. După regentă, se    desparte doar atunci când autorul nu o consideră un element necesar al frazei.

·    CV şi CNV (cnv nu se desparte prin virgulă când este introdusă prin de) se despart prin virgulă, indiferent de poziţia lor faţă de regentă. 

dragile mele / dragele mele

          Drag - adjectiv variabil cu trei forme: drag (m/sg.), dragă (f/sg.), dragi (m-f/pl.); dragi copii, dragi fete/dragile mele fete, G-D/dragii mele fete etc. 

       În vorbire/scriere, există tendinţa de a modifica forma de feminin/pl. a cuvântului din dragile în dragele sau pe cea de G-D din dragii în dragei.
         

anti / ante

      Conform DEX-ului: ANTI - element de compunere (prefixoid) însemnând "împotriva" şi serveşte la formarea unor adjective şi substantive (antiaerian). ANTE - element de compunere care înseamnă "înainte", "în faţă", "anterior" şi serveşte la formarea unor substantive, adjective şi verbe (antebelic).
      ANTICAMERĂ - forma corectă a cuvântului. De ce? Deoarece, fiind neologism împrumutat din limba italiană, şi-a păstrat forma existentă în limba de origine.
      Dacă acest cuvânt s-ar fi format în interiorul limbii române, probabil că  forma corectă ar fi fost ANTECAMERĂ.

mamii/mamei

        Se întâmplă să auzim/să citim exprimări ca: Fata mamii a venit acasă. Mamii sau mamei? Cum ne dăm seama care este forma corectă? Nu e greu deloc. Trebuie să ne gândim la forma de plural a cuvântului, regulă care se aplică în toate situațiile incerte: o mamă/două mame - mame - mamei, fete - fetei etc.

spusei/spuseşi

     O greşeală care se face frecvent este confundarea persoanei a II-a cu persoana I singular a verbului la perfectul simplu.
     Tu îmi spusei că vii. Enunţul corect fiind, de fapt: Tu îmi spuseşi că vii., întrucât desinenţa –şi este specifică persoanei a II-a a perfectului simplu, iar -i – persoanei I: Eu îţi spusei că vin.

nu te duce/nu te du

    Nu te du nicăieri astăzi, că plouă. Şi acest enunţ conţine o exprimare greşită, fiindcă imperativul negativ (singular) al verbului a se duce este nu te duce. Există o regulă simplă referitoare la modul de formare a imperativului negativ singular şi anume: negaţia nu+ verbul de conjugat la modul infinitiv. 
     Exemple: verbe ca a zice, a duce, a face îşi formează imperativul negativ singular astfel – nu zice!, nu te duce!, nu face!